Homosexualitatea: stereotipuri și argumente (seminar)

Natalia Ursu, coordonator de program, Centrul GenderDoc-M

Orientarea sexuală – component al sexualităţii umane, se caracterizează prin atracţie constantă, care durează:

• Emoţională
• Sexuală
• Afectivă (omul nu poate s-o controleze)
• Erotică (omul n-o poate controla)
• Sentimentală

(Toată gama de emoţii şi sentimente pe care le simte o persoană faţă de altă persoană)

faţă de persoane de un anumit gen.

În cazul cînd lipseşte cel puțin una din aceste componente, nu putem vorbi de orientare sexuală.

Comportament sexual (homosexual, bisexual): atunci cînd persoana simte nevoia de a-şi degaja energia sexuală (ex.: în locuri de detenţie, armată, pentru bani); Cînd omul vine într-un mediu normal, el va duce o viță pe care a dus-o și pînă la detenție. Aceasta nu-l face mai puţin heterosexual decît este.

Homosexuali care au un comportament heterosexual (sub presiunea socială).

Componentele sexualităţii umane:

• Sexul biologic (Cum s-a născut: Băiat sau Fată)
• Identificarea sexuală (cu cine se identifică persoana? B sau F) Numai persoana singură poate să se identifice ca B sau F
• Orientarea sexuală (spre ce gen este orientată?)
• Rolul social al genurilor (atribuirea unui comportament considerat normal în societate, în funcție de gen, masculin sau feminin. Ex.: Unii consideră că bărbații trebuie să facă bani, iar femeia stă acasă. Se simte o tendinţă de schimbare.
  
  
  
  
  

Tipurile orientării sexuale:

1. Heterosexuală (atracţia faţă de persoane de sex opus)
2. Homosexuală (atracţia faţă de persoane de acelaşi sex)
3. Bisexuală (atracţia faţă de persoane de ambele sexe) Persoana este aptă de a simți atracție față de reprezentanții ambelor sexe (…)

Fiecare om poate să-şi aleagă orientarea sexuală?

Cînd aţi simţit primul fior (sexual) de la atingere (9-12 ani)? Tu ai ales să simţi ceea ce simţeai?

(A fost ceva ce nu putea fi controlat, ceva inconştient, respectiv nu putea fi rezultatul unei alegeri conștiente)

• Orientarea sexuală nu este o opţiune, ci este o diversitate firească a fiinţei umane. Ea nu poate fi aleasă în mod intenţionat de către persoană.
• În perioada adolescenţei persoana începe să simtă că e diferită de ceilalţi.
• Homosexualii nu devin mai mulţi la număr, ei devin mai vizibili. (5-7% gay, 4-5% lesbiene – este o constantă)
• Orientare sexuală şi comportament homosexual. Dacă nu este posibilitate de avea relaţii cu persoane de sex opus un timp îndelungat. Degajarea energiei sexuale acumulate (armată, penitenciare…)

Cauzele homosexualităţii:

• Discuţiile nu au ajuns la un numitor comun. Nu există o singură cauză
• Există o mulţime de teorii referitor la apariţia orientării sexuale în general.
• Factorii hormonali, genetici sau înnăscuţi şi la experienţele trăite în prima copilărie.
• Orientarea sexuală este modelată în majoritatea cazurilor în copilărie prin îmbinarea complexă şi complicată a factorilor biologici, psihologici şi sociali.
• Concluziile la care au ajuns savanţii:

Orientarea homosexuală face parte din esenţa personalităţii, la fel ca şi heterosexualitatea pentru alte persoane.

Homosexualitatea nu mai este considerată o boală

- 1975: Asociaţia Psihologilor Americani au exclus Homosexualitatea din registrul bolilor psihice.

- 1993: homosexualitatea - exclusă din lista bolilor şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Schimbarea orientării sexuale, este oare posibilă (și eficientă)?

• În 1990, Asociaţia psihologilor Americani: terapia/tratamentul de schimbare a orientării sexuale este considerată ineficientă.
• Schimbarea orientării sexuale nu înseamnă pur şi simplu schimbarea comportamentului sexual, dar şi schimbarea vieţii sentimentale şi sexuale, restructurarea a ceea ce crezi despre tine şi rolul tău în societate.
• Specialiştii se întreabă dacă este corect din punct de vedere etic să încerci să modifici prin terapie/tratament o trăsătură care nu prezintă o tulburare psihică şi care are o mare importanţă pentru persoană.

Homosexualii sunt prezenți/-te în toate grupurile sociale. Printre ei sunt

• persoane tinere
• persoane în vîrstă
• de culoare
• invalizi
• minorităţi naţionale
• mulţi din ei au copii
• activează în diferite domenii
• fac parte din diferite confesiuni religioase

Forme de discriminare a persoanelor LGBT:

- sunt opriţi pentru verificarea actelor

- discriminaţi datorită stilului lor de viaţă

- discriminaţi din partea societăţii

- discriminaţi din partea statului prin diverse legi, acte normative, practici juridice

- din partea persoanelor cu funcţie, instituţii de stat – aplicarea măsurilor de constrîngere

- din partea instituţiilor private, persoanelor fizice şi juridice, politicienilor, prin luări de cuvînt discriminatorii

Metode de discriminare:

- violenţă fizică, psihologică, tortură, omoruri, reţineri şi arestări ilegale,

- interzicere şi inspecţia locurilor de întâlniri ale persoanelor LGBT

- şantajarea persoanelor LGBT, escrocherie;

- refuzul de a acorda protecţie juridică necesară în cazul ameninţărilor;

- evidenţa membrilor comunităţii LGBT;

- violarea drepturilor la asociere, libera exprimare, informare;

- probleme la angajarea în câmpul muncii;

- probleme la ocuparea funcţiilor publice şi participarea la treburile publice;

• predarea subiectului despre homosexualitate ca perversiune sexuală sau abatere de la normal.

Ce doresc persoanele LGBT?

- Persoanele LGBT doresc doar egalitate în drepturi, dreptate socială şi recunoaşterea şi acceptarea vieţii lor private.

- Ei nu cer anumite privilegii, doresc doar să-şi găsească locul în societate, să devină prieteni, colegi, fraţi şi surori, fii şi fiice, parteneri, părinţi.  

Veaceslav, 30 ani

P.N.: Cum te împaci cu ideea pe care şi-o fac oamenii despre homosexuali?

V.M: Eu îmi aleg oamenii cu care comunic şi mai ales cărora le destăinui identitatea mea sexuală. Eu vin dintr-o localitate rurală şi sînt al cincilea copil în familie, unde am primit aceeaşi educaţie ca şi toţi fraţii mei. Totuşi, din copilărie am dat preferinţă păpuşilor, deseori mă deghizam în hainele şi pantofii mamei, iar la 14 ani, cînd am avut primele mele vise erotice, eroii lor au fost bărbaţi. Îmi era greu să înţeleg de ce mi se întâmplă acest lucru, pentru că nu ştiam ce înseamnă toate acestea. Nu aveam surse de informaţie suficiente, iar despre homosexualitate auzeam doar păreri negative. Am început să lupt cu mine însumi, am încercat chiar să am iubite fete, dar în zadar. Am încercat să fac parte din normă, să mă conformez cu corpul meu biologic şi cu ideea pe care şi-o fac oamenii despre el. Odată venit la Chişinău, la colegiu mi-a fost şi mai greu; trebuia să mimez bărbăţia şi să ascund privirile care uneori mă trădau. Asta pînă în momentul în care am intrat în comunitatea gay, mi-am făcut un iubit şi am înţeles că pot să trăiesc aşa cum sînt fără să mă mint pe mine însumi. A trebuit desigur să vorbesc şi cu părinţii. Mama a aflat prima despre acest lucru. Iniţial a fost şocată, mi-a cerut să redevin „normal”, iar într-un final s-a împăcat cu ideea. Tot ea m-a ajutat să le mărturisesc şi fraţilor mei. La început ei mi-au interzis să mărturisesc cuiva din străini acest lucru. Abia după ce unul dintre ei a plecat la muncă în străinătate, mi-a trimis o scrisoare, în care m-a rugat să-l iert şi să-mi trăiesc viaţa aşa cum cred, să fiu ceea ce sînt fără să-mi fie frică. M-a emoţionat foarte mult această scrisoare.

N.E.: Au fost momente în care te-ai simţit marginalizat sau maltratat de societate pentru că eşti gay?

V.M: Am fost maltratat de poliţie. Eram într-un loc tradiţional de întâlnire a gay-lor, cînd am fost arestat de poliţie şi am fost ameninţat că voi trece prin cele mai groaznice chinuri, că voi fi bătut şi că mă voi sătura de... iubire bărbătească. Mi s-a confiscat telefonul mobil fără vreo explicaţie, iar pentru a-l recupera trebuia să achit o sumă de bani. Atunci chiar mi-a fost frică de ce ar fi putut să mi se întâmple, aşa că l-am anunţat pe preşedintele GenderDoc-M. Cu susţinerea lui şi a organizaţiei i-am declarat la poliţie pe cei care m-au maltratat şi şantajat, deşi mi-a fost greu s-o fac, pentru că a trebuit să recunosc public că sînt gay. Aceşti poliţişti au fost pedepsiţi pe cale administrativă şi eliberaţi din funcţie pe un termen de doi ani, fiind obligaţi să-mi plătească şi o recompensă. Eu i-am iertat. Totuşi, din cauza acestui incident eu mi-am pierdut slujba, care era atunci unica mea sursă de existenţă.

N.E.: Astăzi te simţi integrat în societate?

V.M.: Da, mă simt integrat: în primul rînd mi-am găsit un nou cerc de prieteni prin intermediul GenderDoc-M. E drept că în satul meu de baştină încă mai ascund faptul că sînt gay. Mă bucur totuşi enorm că familia m-a acceptat așa cum sînt.

(extras din revista Punkt, nr. 22, 2008)