Prof. David Harrison: Cum sînt organizate cluburile studenţeşti în SUA?

La această reniune CETAS, profesorul W. David Harrison (Universitatea din Carolina de Est) a povestit studenţilor cum funcţionează un club studenţesc în universităţile din SUA.

În primul rînd, cluburile studenţeşti, de exemplu clubul studenţilor la asistenţă socială de la Universitatea din Carolina de Est, sînt organizate exclusiv de studenţii înşişi. Studenţii organizează şedinţele clubului, diverse acţiuni colective, orientate cu precădere în beneficiul studenţilor (pentru apărarea drepturilor lor). Un profesor-tutore va avea grijă să ajute studenţii din clubul respectiv, în caz de necesitate.Clubul studenţesc îşi poate asuma anumite funcţii de „sindicat”, de exemplu pentru a cere administraţiei facultăţii sau universităţii anumite lucruri (să zicem să li se permită să-şi aleagă sau să-şi schimbe doimeniul sau locul de practică, conform preferinţelor). În cadrul şedinţelor clubului studenţesc, se discută de obicei teme de specialitate, mai ales teme „incomode” din societatea americană şi felul în care viitorii specialişti formaţi la universitatea respectivă ar putea influenţa în bine aceste lucruri. Căci, aşa cum susţine prof. Harrison, asistentul social are drept misiune să-i ajute pe cei nevoiaşi, dar şi să-i „deranjeze” pe cei care se simt confortabil (în sensul că asistenţa socială nu este doar un instrument de control asupra populaţiei, ci ea produce un discurs critic care ţinteşte realizarea unei schimbări sociale).

O altă funcţie pe care un club studenţesc în SUA şi-o poate asuma este evaluarea profesorilor de la facultate. În SUA procesul de evaluare a profesorilor de către studenţi a fost instituţionalizat începînd cu anii 1980. Profesorii sînt evaluaţi de către studenţi conform unor criterii precise, obiective, prin completarea anonimă a unui chestionar, în mijlocul sau la sfîrşitul semestrului. Aceste evaluări făcute de studenţi sînt luate în consideraţie la modul cel mai serios de către administraţia facultăţii, astfel încît dacă o evaluare a unui profesor este mai degrabă rea, aceasta poate duce la scăderea salariului acestuia, iar situaţia lui poate fi discutată în cadrul şedinţelor de departament (catedră). Acest proces de evaluare poate avea, ce-i drept, drept efect încurajarea unei concepţii de predare bazate pe formă (metodele de predare accesibile, distractive sînt adesea preferate de studenţi) şi mai puţin pe fond (conţinut). Totuşi, procesul de evaluare a profesorilor de către studenţi este cu siguranţă un factor important de democratizare a învăţămîntului universitar. Sugestia prof. Harrison faţă de particpanţii CETAS a fost ca acest club să iniţieze un proiect de evaluare a profesorilor de la facultate. Profesorii facultăţii vor fi cu siguranţă interesaţi de opinia studenţilor asupra felului în care ei predau.

Apoi, prof. Harrison a vorbit despre strategiile pe care asistenţa socială le aplică în SUA pentru a preveni fenomenul violenţei din societate, în multiplele ei manifestări. Se promovează pe larg campanii de informare şi sensibilizare: de exemplu se pun inscripţii pe anumite produse cu mesaje anti-violenţă şi se afişează panouri în instituţii cu drepturile angajaţilor sau ale copiilor. Un astfel de proiect de informare a drepturilor de către copii a fost promovat acum cîţiva ani în şcolile din Estonia. Un mare rol în prevenirea violenţei îl au şi organizaţiilr non givernamentale.

Profesorul David Harrison le-a urat participanţilor acestei reuniuni CETAS ca începînd cu următoarea reuniune să-şi ia asupra lor organizarea activităţilor Centrului, organizînd şedinţe într-un mod informal (nu ca pe nişte lecţii), intereant şi util pentru toţi.